Am descoperit această rețeta în meniul celor de la CRAFT, superbul local/pub din Craiova de pe Str. Eugeniu Carada 12. Doar ce deschiseseră rooftop-ul și îmi doream să completez cadrul mirific cu o mâncare pe măsură.

Așa mi-a atras atenția somonul marinat în vodkă. Somonul nu mă dă pe spate, în mod normal, dar vodka din rețetă m-a convins să-l comand. Bine, poate și draftul de bere băut cu 5 minute înainte a avut o contribuție. (Da, știu, mergea mai bine un vin cu peștele, dar eu apucasem să comand berea înainte de a decide ce vreau să mănânc).

Farfuria arăta cam așa:

Am admirat-o timp de două minute, după care am început să gust din fiecare ingredient: piure de mazăre, jeleu de lămâie, castravete, ridichi și niște mini smochine (cred). Evident, și din vedeta farfuriei, somonul marinat în vodkă.

Gustate separat erau interesante. Chiar am plecat acasă cu ideea de a încerca să fac jeleu de lămâie

Apoi, ca un master chef, am încercat să fac furculița perfectă… nu prea mi-a ieșit. Adică toate ingredientele combinate nu erau, parcă, ce și-ar fi dorit papilele mele atunci. Nu că m-aș fi așteptat să aibă un gust anume, doar că nu m-a dat pe spate. Totuși, l-aș mai comanda încă o dată, ca să mă conving, dar cred că nu se mai regăseşte în noul meniu CRAFT.

În schimb, localul are un design de vis, nu știi unde să te uiți mai întâi: copacul din mijlocul barului, lustrele, decorațiunile, uniformele chelnerilor, totul este minunat.

În fine, recunosc, e unul dintre localurile mele preferate din Craiova. Am încercat peste 50% din meniul lor și fac mâncare gustoasă.

P.S.- în toaleta doamnelor este până și cremă de mâini ?

 

CategoriesFără categorie
  1. Pingback:Cele mai bune restaurante din Craiova în 2018 • AVIDA

  2. Pingback:Cele mai bune restaurante din Craiova în 2018 – Avida

  3. You really make it seem really easy with your presentation however I in finding this
    matter to be really something which I feel I would by no means
    understand. It kind of feels too complicated and very extensive for
    me. I am taking a look forward in your next put up,
    I’ll try to get the dangle of it!

  4. special says:

    Have you ever considered about including a little bit more than just your articles?
    I mean, what you say is fundamental and all. Nevertheless think of if you added
    some great graphics or videos to give your posts more, „pop”!
    Your content is excellent but with pics and videos, this website could definitely be one of the most beneficial in its field.
    Good blog!

    Here is my site – special

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *