Am ajuns la Al’ Zaátar la insistenţele unor prieteni care voiau să ieşim în oraş de Sf. Andrei şi care văzuseră un nou restaurant în Craiova. Unul cu specific libanez. Al’ Zaátar s-a deschis în locul fostului restaurant Dragonul de Aur, pe Str. Unirii, la numărul 156. Totul este complet renovat, lucru care se observă ușor încă de la intrare. Au şi garderobă, dar nu există o persoană care să îţi primească haina, aşa că m-am dus şi mi-am pus singură haina în cuier.

Cred că am fost norocoşi că am găsit o masă, pentru ca restaurantul era ocupat la capacitate maximă.

Masa noastră a fost una de 6 persoane, așezată aproape de bar şi bucătărie. Lângă, o narghilea folosită, rămasă de la ultimul client, şi un cartof pai sub masă. Chelnerul a fost revoltat că un prieten a luat narghileaua şi a pus-o lângă bar. Ce, chiar aşa rău ne deranja? Iar ca să ne ia cineva comanda a durat cel puţin 30 de minute.

Problemele au început, însă, cu adevărat când a venit mâncarea. Fata care ne-a servit a încurcat comanda. A ajuns la noi cu două platouri şi ne întreba care e al nostru… Păi, să vezi, niciunul! Epopeea a continuat în același mod. A urmat o brânză Halloumi în loc de humusul cerut. Mai mult de atât, ni s-a adus un fel de mâncare, după care a trebuit să mai aşteptăm încă 10 minute până au primit şi ceilalți preparatele.

Şiiii…..mâncarea

Eu am comandat o porţie clasică de humus, un mix grill şi am ales să păstrez şi brânza halloumi.

După ce am gustat am decis că mâncarea libaneză nu este de mine. Gustul nu m-a dat pe spate şi am simţit că este o mâncare prea grea pentru stomacul meu.

Platoul mixed grill a conţinut cartofi prăjiţi, carne de pui, porc si frigăruie de vită, o salată de ceapă roşie şi pătrunjel şi un sos de usturoi. Ne-am bătut pe salata de ceapă cu pătrunjel, care a mers de minune cu lipia libaneză şi humus.

Prietenii mei au decis să comande shaorma de porc şi de vită. Când a venit comanda, fata a uitat care este cea de porc şi care cea de vită. Da, poate şi-ar fi dat seama doar uitându-se la farfurie şi ar fi recunoscut tipul de carne, dacă shaorma nu ar fi arătat ca o tocaniţă…

Anca şi-a comandat ras asfour de pui – cuburi de piept de pui, cu ceapă şi sos de rodii. Comanda ei a venit fără rodie, chelneriţa a luat farfuria înapoi şi a revenit după 1 minut cu câteva boabe de rodii aruncate deasupra preparatului. Dar oare bucătarul a pus sosul de rodie în reţetă? E probabil, pentru că mâncarea avea un gust usor acrişor.

De băut, băieţii au ales bere Efes, eu, un pahar de vin roze, iar Anca şi-a comandat o apă tonică.

Alt lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că nu au ridicat de pe masă vesela şi paharele în plus, în condiţiile în care încercam să facem loc mâncării pe masă.

Muzica a fost puţin cam tare şi era o adevărată hărmălaie când încercai să porţi un dialog.

Am petrecut cam 3 ore la Al’ Zaátar şi concluzia grupului a fost că, cel mai probabil, nu vom reveni. Impresia mea, când mă uitam la preparatele de pe masă, era că am comandat ceva la un fast food. Ce să mai zic, poate că asta este specificul mâncării libaneze sau poate nu am ştiut noi ce să comandăm.

Încă o precizare: am observat că aveau doar doi chelneri la peste 10 mese, care erau complet depăşiţi de situaţie, poate şi pentru că deschiseseră de doar două săptămâni.

Toata distracţia ne-a costat puţin peste 230 lei.

CategoriesFără categorie
  1. Pingback:Burger verde şi o panna cotta bună • AVIDA

  2. Pingback:Cum am reuşit să gust din 6 feluri de mâncare în 3 ore • AVIDA

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *