Am auzit opinii pro și contra din partea colegilor de la job și am zis că trebuie să merg și eu. Mai ales că, altminteri, se naște întrebarea: ce avidă după mâncare sunt eu, dacă nu încerc toate localurile nou dechise?
La Barbacoa am ajuns într-o zi de miercuri pentru a servi micul-prânz-dejun, în jurul orei 12:00. Localul s-a deschis în luna iunie și, deși pe câteva site-uri și pe pagina lor de Facebook este descris ca fiind un restaurant, eu îl văd ca un fast food, mai fancy ce-i drept, mai high class, dar tot fast food.
În ziua aceea am ales “Porcuşorul Zdrenţuit”– o chiflă care îmbrățișa ceafa și pieptul de porc, salată (salată verde și morcovi dați pe răzătoare) și sos tartar. Problema mea a fost că atunci când voiam să mușc (și am avut mai multe încercări), din sandviș îmi pica toată carnea. Până la urmă am renunțat și am cerut o furculiță.
Da sau nu?
Și dacă tot am început cu ce nu mi-a plăcut, pot adăuga aici și cele 2 pete albăstrui de pe chiflă (daca măriți pozele o sa le observați și voi). E de rău, pentru că era mucegăită, sau de bine, pentru că asta înseamnă că era făcută în casă fără aditivi? Nu sunt nici acum decisă. De obicei, asta se întâmplă când se ține pâine de casă într-un mediu umed, sau este păstrată în pungi că să rămână moale deși are mai mult de 2 zile.
O altă problemă a fost că hainele îmi miroseau a grătar. Și pentru o pofticioasă e grav să simtă miros de mâncare :))
Am rupt bucățica de pâine mucegăită și am mâncat sandvișul cu furculița. Pe tot. A fost bun, gustos. Mi-a plăcut mai mult pieptul de porc din compoziție, grăsimea din el gătită pe grătar avea un gust demențial. Sosul ar fi fost perfect dacă nu avea maioneză în compoziție, eu nefiind deloc un fan al maionezei.
Pentru “Porcuşorul Zdrenţuit” am plătit 18 lei. Nu regret, deși un prieten a zis că e mult pentru un burger care nu are și cartofi. Dacă e să comparăm cu un meniu la MC sau KFC poate că are dreptate. Mi-am propus să revin să încerc și celelalte preparate. Sunt 8 preparate în meniul celor de la Barbacoa, cărora le-au adaptat numele după stilul lor.
De ce recomand Barbacoa
Personalul a fost foarte amabil, comanda a venit destul de repede, deși comandasem 6 porții (specific că doar 1 sandviș a fost pentru mine). Localul este amenajat frumos, bucătărie open space.
Atentie, pentru cei care au 1,62 m, e cam complicat să mănânce comod la mese. E o distantă neprietenoasă între masă și scaun. Mesele de lângă perete sunt prea sus, cele de lângă geam prea jos :)) Știu, fac prea multe nazuri, dar mie îmi place să pot savura mâncarea, să mă bucur de fiecare îmbucătură, iar pentru asta am nevoie și de un loc comod la masă.
Investiția celor de la Barbacoa s-a ridicat la 30.000 de euro și, dacă mă întrebați, a meritat. Plus că își doresc să dezvolte afacerea cu timpul, pentru a face loc unei francize. Le urez multă baftă!
P.S. – Barbacoa este situat pe B-dul Carol I, nr. 107, Craiova.
Pingback:Somon marinat în vodkă • AVIDA